Sunt aici pentru tine, fie că ai nevoie de psihoterapie individuală, de cuplu ori familie, de un terapeut pentru copilul tău sau de consiliere psihologică.
Totodată, colaborez ori de câte ori programul îmi permite ca facilitator în cadrul a diferite workshop-uri, pe care te invit să le descoperi aici.
Altfel spus, în cabinetul meu (sau în cadrul ședințelor online), problemele cu care te confrunți și provocările pe care încerci să le depășești, vor fi tratate ca parte a contextului - sau, mai exact, a relațiilor interpersonale - în care apar.
Sunt psihoterapeut cu pregătire în Psihoterapia Sistemică de familie, cuplu, dar și individuală. Ce înseamnă asta?
Ei bine, Psihoterapia Sistemică vede individul ca parte reciproc dependentă a unui sistem.
UNDE MĂ GĂSEȘTI ÎN SOCIAL MEDIA?